Azaliile pot transforma o grădină obișnuită într-un loc cu adevărat magnific, dar nu sunt plante pe care le poți planta și uita. Au nevoie de sol, umiditate și loc adecvat, dar cu puțină cunoaștere și îngrijire sistematică, te vor răsplăti cu o înflorire abundentă și regulată.
Cuprins
Ce condiții sunt necesare în grădină pentru o creștere sănătoasă și o înflorire abundentă a azaleelor?
Azaleele cresc cel mai bine acolo unde primesc multă lumină difuză, dar sunt protejate de soarele arzător de la amiază. În practică, se potrivește bine umbra ușoară sub coroana copacilor cu frunze sau lângă peretele estic al casei. Câteva ore de soare puternic pe zi pot arde frunzele delicate și accelera înflorirea, iar umbra profundă limitează numărul de muguri. Un semn bun este că la prânz pe frunze apar pete de lumină sclipitoare, și nu un strat uniform și intens.
Compoziția corectă a solului este, de asemenea, decisivă: azaliile preferă solul acid, de obicei cu un pH între 4,0 și 5,5 , ușor și permeabil, dar în același timp ușor umed în permanență. În solul argilos greu, fără adaos de turbă acidă sau scoarță compostată, rădăcinile putrezesc ușor, mai ales după câteva zile de ploi puternice. În solul nisipos fără substanțe organice, apa se evaporă în câteva minute, iar plantele se ofilesc rapid, în ciuda udării regulate. În mod ideal, solul ar trebui să semene cu stratul de humus din pădure: moale, maleabil și bogat în humus.
Umiditatea stabilă a solului și microclimatul mai răcoros sunt de neprețuit, mai ales în primii 2-3 ani după plantare. Azaliile au un sistem radicular superficial, care crește chiar sub suprafață, astfel încât uscarea puternică în timpul unei săptămâni toride poate distruge planta tânără. Un loc potrivit este unul în care umiditatea aerului crește în mod natural, de exemplu, lângă un iaz sau un grup de tufișuri dense. Acest lucru previne pierderea rapidă a umidității din frunze, iar mugurii florali se maturizează mai lent, fără schimbări bruște de temperatură.
Ultimul element, dar extrem de important, este protecția împotriva vântului și înghețului, în special în regiunile în care temperaturile din timpul iernii scad sub -15 °C. Vânturile uscate și geroase pot usca frunzele veșnic verzi în câteva zile, chiar dacă solul nu este încă complet înghețat. Azaliile cresc bine lângă garduri protejate, în văi sau lângă garduri vii, care atenuează vântul. O astfel de amplasare înseamnă că planta suferă mai puțin în timpul iernii, iar în primăvară intră în perioada de înflorire cu un set complet de muguri sănătoși, în loc să se lupte cu daunele cauzate de îngheț.
Sunt azaliile din grădină într-adevăr atât de pretențioase pe cât se crede?
Azaliile sunt considerate capricioase, dar, în practică, ele sunt mai degrabă „stabile” decât dificil de îngrijit. Au nevoie de câteva condiții bine definite, iar atunci vă vor răsplăti, înflorind până la 20-30 de ani în același loc.
Problemele apar de obicei atunci când sunt plantate în sol obișnuit de grădină, udate cu apă dură de la robinet și expuse la soare direct toată ziua – în astfel de condiții, ele se ofilesc repede, ceea ce le conferă reputația de plante pretențioase.
Unii grădinari se dezamăgesc după prima încercare eșuată, adesea după ce cumpără o plantă înflorită și o plantează „direct din ghiveci” într-un strat de flori aleatoriu. Azaliile din centrele de grădinărit cresc de obicei bine în sol acid perfect selectat, dar atunci când sunt plantate în sol argilos, alcalin, își pierd frunzele în decurs de 2-3 luni . Acest lucru nu este un semn al fragilității lor, ci mai degrabă un semn al șocului pe care îl suferă din cauza schimbării bruște a condițiilor. Prin întărirea treptată și pregătirea terenului, rata de supraviețuire crește semnificativ.
Un alt aspect complicat poate părea faptul că azaliile nu suportă condiții extreme: nici secetă, nici inundații îndelungate. Sistemul lor radicular este superficial, de obicei în primii 20-30 cm de sol, astfel încât planta reacționează rapid la lipsa apei în zilele toride. Pe de altă parte, în solul constant umed, rădăcinile putrezesc ușor, ceea ce duce la moartea întregii lăstari după unul sau două sezoane. Acest lucru creează impresia unei specii „dificile”, deși, în practică, este vorba despre atingerea unui echilibru între umiditate și un drenaj bun.
Pentru cei care preferă să ude „când își amintesc” și să fertilizeze cu ceea ce au la îndemână, azaliile nu sunt într-adevăr cea mai ușoară alegere. Acestea necesită îngrijire relativ regulată, mai ales în primii doi-trei ani după plantare, când se dezvoltă sistemul lor radicular. Cu toate acestea, dacă solul are un pH adecvat, locul este ușor umbrit, iar sub tufiș există mulci din scoarță sau ace de pin, îngrijirea zilnică se limitează adesea la o inspecție rapidă și câteva udări mai abundente pe parcursul sezonului. Atunci „cerințele” lor nu mai par amenințătoare și devin pur și simplu un set de reguli clare de joc.
Cum să alegeți soiurile potrivite de azalee pentru grădina dvs. și climatul local?
Alegerea soiului de azalee pentru grădina dvs. determină în mare măsură dacă planta va fi o „prințesă capricioasă” sau un arbust fără probleme pentru mulți ani.
Diferențele dintre soiuri sunt semnificative: unele rezistă la înghețuri de până la -30 °C, altele se deteriorează la o temperatură de doar -15 °C, unele au frunze veșnic verzi, iar altele își pierd complet frunzele. De aceea, înainte de a cumpăra, este de obicei mai bine să evaluați clima din regiunea dvs. și abia apoi să admirați fotografiile din catalog.
În primul rând, este util să determinați zona de rezistență la îngheț a grădinii dvs. și ce variații de temperatură apar cu adevărat iarna, în timpul mai multor nopți consecutive. În regiunile mai calde ale Poloniei, unde temperaturile de iarnă rar scad sub -18 °C, cresc bine azaliile mai delicate, cu flori mari și inflorescențe spectaculoase. În regiunile mai reci, unde înghețurile scad sub -25 °C, este mai sigur să căutați soiuri marcate ca fiind foarte rezistente la îngheț, adesea cultivate special pentru condițiile dure din Europa Centrală sau Scandinavia.
Un alt factor este oportunitatea frunzelor perene în grădină sau importanța mai mare a florilor abundente într-un sezon scurt. Azaliile veșnic verzi sunt decorative iarna, dar sunt mai sensibile la vânturile uscate și geroase și la soarele de primăvară, care le pot usca în timp ce pământul este încă înghețat. Azaliile cu frunze căzătoare își pierd frunzele toamna, dar adesea suportă mai bine înghețurile și creează o impresionantă explozie sezonieră de culoare în mai sau iunie , ceea ce poate fi un avantaj în grădinile orientate spre o înflorire spectaculoasă, dar de scurtă durată.
Pentru a facilita comparația, se poate întocmi un tabel simplu în care să fie enumerate câteva grupuri tipice de azalii, ținând cont de rezistența la îngheț și de tipul de frunziș. O astfel de comparație va ajuta la alegerea plantei potrivite climatului și aspectului dorit al grădinii în diferite perioade ale anului.
Tip/grup de azalee Exemplu de rezistență la îngheț Frunze
Azalee cu flori mari și frunze căzătoare aproximativ de la -24 la -26 °C adăpost pentru iarnă
Azalee japoneze (veșnic verzi) aproximativ de la -18 la -22 °C Dacă sunt păstrate iarna, se îngălbenesc parțial.
Soiuri de parc / soiuri de grădină rezistente la îngheț până la -28–30 °C În funcție de soi: căzătoare sau semi-veșnic verzi.
Soiuri timpurii (începutul lunii mai) de obicei până la -20–24 °C Adesea căzătoare, sensibile la înghețurile de primăvară.
Tabelul arată că soiurile cu frunze căzătoare și soiurile rezistente la îngheț special selectate cresc cel mai bine la temperaturi scăzute. În regiunile mai calde ale țării, vă puteți permite azalee japoneze mai pretențioase, care vă vor răsplăti cu frunziș verde chiar și în ianuarie. Pentru începători, se recomandă cel mai adesea soiuri de grădină rezistente și verificate, în timp ce soiurile noi, mai complexe, sunt mai bine lăsate deoparte până când grădina și propria experiență „îmblânzesc” azaliile ca specie.
Cum se plantează corect azaliile: sol, loc de plantare, plante însoțitoare?
Plantarea corectă a azaleelor determină adesea dacă tufișul va încânta ochiul timp de mulți ani sau va începe să se ofilească după două sezoane. Azaleele sunt adesea asociate cu capriciozitatea, iar foarte des problema constă pur și simplu în solul și locul nepotrivit. Combinația dintre solul acid, umbra ușoară și locul liniștit și protejat le asigură cel mai bun start, indiferent de soi.
Azaliile au nevoie de un sol clar acid, cu un pH de aproximativ 4,0-5,5, ușor și bogat în humus. În solul argilos tipic de grădină, azaliile se îngălbenesc rapid, de aceea, înainte de plantare, este util să săpați o groapă cu lățimea de aproximativ 60 cm și adâncimea de 30-40 cm, umplând-o cu un amestec de sol acid, turbă acidă și scoarță afânată. Adăugarea de ace de pin compostate sau frunze de stejar îmbunătățește structura solului și ajută la reținerea umezelii, fără a forma zone supra-umede, ceea ce este extrem de nedorit pentru rădăcinile azaliilor.
Cel mai bun loc pentru plantare este unul luminos, dar fără soare puternic, care nu este expus la razele directe ale soarelui toată ziua. Este potrivită partea estică sau nord-estică, unde soarele dimineții stimulează înflorirea, iar umbra după-amiezii protejează împotriva uscării. Vânturile puternice pot usca frunzele veșnic verzi în câteva săptămâni de iarnă, de aceea arbuștii sunt adesea plantați lângă zidul casei, gard viu sau într-o mică depresiune, unde sunt protejați, dar nu sunt inundați de apă după ploaie.
Azaliile arată deosebit de bine în combinație cu alte plante acidofile, care cresc bine în condiții similare. Pentru a ilustra acest lucru, iată câteva combinații verificate:
- Rhododendroni și alte azalii – prelungesc perioada de înflorire și creează un aranjament floral armonios.
- Pieris japonez și crini – conferă grădinii o structură veșnic verde și o decorează cu flori mici și delicate.
- Hosta și ferigi – umpleți stratul inferior, protejați solul de uscare.
- Erica și pustietăți de erică – conferă culoare după ce azaliile înfloresc.
- Ierburi decorative cu frunze subțiri – conferă arbuștilor mișcare și lejeritate.
O astfel de dispunere apropiată nu numai că intensifică efectul vizual, dar ajută și la menținerea unui sol omogen, acid și constant ușor umed. Acest lucru facilitează îngrijirea întregii paturi de flori, iar azaliile devin mai puțin „capricioase” decât dacă ar crește singure într-un loc nepotrivit.
Cum să îngrijești azaliile pe tot parcursul anului: udare, fertilizare și mulcire?
Îngrijirea azaliilor pe tot parcursul anului nu este complicată, dar necesită regularitate. Cel mai sensibil moment este udarea: arbuștii nu suportă nici seceta, nici stagnarea constantă a apei. Pe vreme caldă, solul din jurul plantelor trebuie să fie întotdeauna ușor umed, dar nu ud. O metodă simplă funcționează: când 2-3 cm din solul superior devin uscați la atingere, este timpul să udați.
Tipul de apă este, de asemenea, important. Azaliile preferă apa moale, ușor acidă, de aceea apa de ploaie sau apa care a stat cel puțin 24 de ore este potrivită. Udarea în soare direct poate provoca apariția petelor pe frunze, de aceea este mai bine să udați dimineața sau seara, îndreptând jetul de apă direct spre pământ. În perioada de înflorire, este mai bine să udați mai des, dar mai puțin abundent, decât rar, dar intens.
Fertilizarea azaliei este legată de preferința acesteia pentru solul acid și ușor. Se utilizează numai îngrășăminte destinate plantelor acidofile, de obicei din martie până la sfârșitul lunii iulie, aproximativ la fiecare 3-4 săptămâni . Fertilizarea târzie (de exemplu, în august sau septembrie) stimulează creșterea lăstarilor tineri, care nu vor avea timp să se întărească înainte de venirea iernii și vor fi expuși la deteriorarea cauzată de îngheț. O opțiune convenabilă sunt îngrășămintele cu acțiune îndelungată, care eliberează treptat substanțele nutritive pe o perioadă de 2-3 luni.
Mulcirea, sau acoperirea solului din jurul arbuștilor cu un strat subțire de material organic, este aproape la fel de importantă pentru azalii ca și udarea. Cel mai des se utilizează scoarță de pin, așchii mici de lemn sau ace de pin, deoarece acestea ajută la reținerea umezelii și la menținerea mediului acid al solului.
Grosimea mulciului este de obicei de 5-7 cm, iar iarna poate fi ușor mărită pentru a proteja suplimentar rădăcinile de îngheț. Este mai bine să se evite contactul direct al mulciului cu lăstarii, ceea ce reduce riscul de putrezire la baza tufișului.
Pentru a înțelege mai bine ritmul anual de îngrijire a azaliei, puteți utiliza un tabel simplu, împărțit pe sezoane.
Perioadă Udare Fertilizare și mulci
Primăvara devreme (martie-aprilie) Nivel moderat de umiditate, când solul se usucă la 2-3 cm. Începutul fertilizării plantelor acidofile; mulci suplimentar după iarnă.
Sfârșitul primăverii – vara (mai-iulie) În mod regulat, mai des pe timp cald, fără a uda rădăcinile. Fertilizați la fiecare 3-4 săptămâni; verificați grosimea stratului de mulci (aproximativ 5-7 cm).
Sfârșitul verii (august) Reducerea treptată a volumului, dar fără a usca. Încetarea fertilizării; afânarea ușoară a stratului superior de mulci.
Toamna (septembrie-noiembrie) Udarea depinde de cantitatea de precipitații, în special înainte de îngheț. Adăugarea unui strat de mulci pentru iarnă, în special în jurul plantelor tinere.
Iarna (decembrie-februarie) De cele mai multe ori, udarea nu este necesară, cu excepția iernilor calde, fără zăpadă. Nu fertilizați; verificați dacă vântul nu a suflat mulciul de pe rădăcini.
Acest „ghid” simplu vă va ajuta să organizați grădinăritul într-un ritm logic, în loc să îl lăsați la voia întâmplării. După câteva sezoane, multe dintre aceste acțiuni vor deveni obișnuite și nu vor mai părea proceduri complicate, ci vor deveni o parte naturală a rutinei dvs. de grădinărit.
Este necesar să tăiați azaliile și cum se poate face acest lucru fără a afecta înflorirea?
Azaliile nu au nevoie de tăiere puternică, dar tăierea atentă contribuie semnificativ la formarea ramificațiilor atractive și la înflorirea abundentă. Aceste arbuști capătă în mod natural o formă elegantă, astfel încât lucrul cu foarfeca de grădină seamănă mai mult cu o procedură cosmetică decât cu o operație chirurgicală serioasă. Momentul tăierii este decisiv: foarfeca de grădină trebuie utilizată imediat după înflorire, de obicei în mai sau iunie , înainte ca planta să formeze muguri pentru anul următor.
Cel mai important lucru de înțeles este că azaliile formează muguri de flori pe lăstarii sezonului precedent. Prin urmare, dacă sunt tăiați puternic toamna sau la începutul primăverii, cea mai mare parte a înfloririi viitoare va dispărea pur și simplu. Din acest motiv, cel mai bine este să vă limitați la scurtarea lăstarilor prea lungi cu o treime din lungimea lor, fără a afecta întregul tufiș. Acest lucru va permite plantei să se îngroașe, dar în același timp să păstreze suficiente ramuri tinere și bine luminate pentru formarea mugurilor.
Tunderea regulată este, de asemenea, utilă, ea incluzând îndepărtarea ramurilor uscate, înghețate sau rupte de zăpadă. Astfel de ramuri pot fi tăiate pe tot parcursul anului, dacă se utilizează foarfece de grădină curate și ascuțite, care nu deteriorează scoarța. La exemplarele vechi, se recomandă să se rarăsească partea centrală a tufei la fiecare câțiva ani, îndepărtând lăstarii foarte vechi chiar de la bază. Acest lucru permite ca mai multă lumină și aer să ajungă la coroană și previne îngroșarea excesivă a frunzelor.
De asemenea, este util să îndepărtați inflorescențele ofilite, de preferință manual, rupându-le cu grijă de la bază. Acest lucru ajută planta să-și concentreze energia pe formarea de lăstari și muguri noi, rather than on seed formation. Doar aveți grijă să nu deteriorați mugurii delicați aflați chiar sub floare. La azaliile tinere, acest lucru se simte ușor cu degetele: „vârful” uscat și ofilit se desprinde ușor, lăsând în urmă o parte verde și fermă, din care vor apărea flori în anul următor.
La ce boli și probleme care afectează azaliile trebuie să fim atenți și cum le putem preveni?
Problemele cu azaliile încep cel mai adesea cu slăbirea plantei, iar abia apoi apar bolile și dăunătorii. Semnele tipice ale problemelor includ îngălbenirea frunzelor, lipsa lăstarilor noi și o înflorire mai slabă decât în anul precedent. În această etapă, merită să verificați aspectele principale: solul nu este prea umed, rădăcinile nu sunt în apă și tufișul nu crește la umbră, ci sub soarele arzător. Adesea, simpla îmbunătățire a acestor condiții limitează dezvoltarea bolilor fungice, care se dezvoltă deosebit de bine în condiții de umiditate stagnantă și sol dens, fără aer.
Bolile fungice ale azaliilor se pot dezvolta foarte repede, mai ales în primăvara răcoroasă și ploioasă. Petele pe frunze, îngălbenirea vârfurilor lăstarilor sau ofilirea bruscă a ramurilor întregi sunt semne îngrijorătoare. Este extrem de important să îndepărtați zonele afectate împreună cu câțiva centimetri de țesut sănătos și să le aruncați la gunoi, nu în grămada de compost. „Îngrijirea preventivă” ajută, de asemenea: udarea moderată, afânarea stratului superior de mulci la fiecare câteva săptămâni și evitarea stropirii frunzelor seara, când planta se usucă mai lent și fungii au condiții ideale pentru creștere.
Cloroza, sau îngălbenirea frunzelor cu nervuri verzi, este, de asemenea, o problemă serioasă. La azalee, aceasta este cauzată cel mai adesea de un pH prea ridicat al solului, care împiedică absorbția fierului și a altor oligoelemente. Cu toate acestea, soluția nu constă în „fertilizare mai intensă”, ci în acidifierea treptată a solului și utilizarea îngrășămintelor special destinate plantelor acidofile. Acestea reacționează bine și la udarea cu apă moale, de exemplu, apă de ploaie, și nu cu apă dură de la robinet, care crește în timp pH-ul solului.
Pentru combaterea atât a bolilor, cât și a dăunătorilor (de exemplu, afide, gărgărițe și acarieni), este util un plan simplu de control și prevenire. Pentru cei care preferă un „ghid” ușor de înțeles, următoarele recomandări pentru îngrijirea azaliilor pot fi utile:
- Inspectați regulat frunzele și lăstarii la fiecare 2-3 săptămâni, în special din aprilie până în iulie, când apar cel mai des probleme.
- Mențineți un strat gros de mulci acid (de exemplu, 5-8 cm de scoarță de pin), care stabilizează umiditatea și limitează creșterea buruienilor care transmit boli.
- Udarea trebuie făcută „sub tufiș”, nu pe frunze, și numai când stratul superior al solului se usucă vizibil la o adâncime de aproximativ 2-3 cm.
- Trebuie evitată aplicarea excesivă de îngrășăminte azotate în a doua jumătate a verii, pentru ca lăstarii tineri să aibă timp să se întărească înainte de iarnă și să nu fie expuși la îngheț și infecții.
Datorită acestei abordări, multe boli sunt depistate într-un stadiu foarte timpuriu, când este suficient să tăiați o singură lăstare sau să reduceți udarea. În cazul dăunătorilor, ajută și prezența „alianților” – buburuze, gărgărițe și păsări, care reduc în mod natural numărul acestora. Dacă problemele se repetă, în ciuda condițiilor favorabile, este recomandabil să utilizați preparate biologice sau mijloace de protecție a plantelor și să consultați un grădinar local. Acest lucru garantează că azaliile vor rămâne nu numai atractive, ci și durabile, ceea ce, având în vedere creșterea lor lentă, poate fi deosebit de plăcut.
