Biblioteca standard a limbajului C++ este alcătuită din următoarele patru mari componente:

  • biblioteca standard C
  • biblioteca standard pentru input/output
  • biblioteca STL (Standard Template Library)
  • bibliotecile pentru multi-threading

Biblioteca standard pentru input/output am prezentat-o aici; ea se ocupă de citirea și scrierea datelor în fișiere. Despre STL și multi-threading voi scrie în articolele următoare, însă acum mă voi concentra asupra bibliotecii standard C.

Biblioteca standard C

Această bibliotecă a fost moștenită din limbajul C și conține headere precum cmath, climits și cassert. Majoritatea mai există doar pentru a păstra compatibilitatea înapoi și uniformitatea limbajului. Din acest motiv, ele prezintă interes foarte scăzut pentru programator. De exemplu, în limbajul C, header-ul cstdbool nu făcea decât să definească tipul bool și constantele false și true prin macro-uri (#define-uri). În C++ însă, tipul bool este un tip de date fundamental, așa că acest header a devenit complet inutil.

Headerele din biblioteca standard C aveau nume de forma header.h, dar în C++ s-au transformat în cheader din două motive: În primul rând, după această modificare nu mai trebuie să precizăm extensia .h când includem headere standard în programul nostru. În al doilea rând, nu doar că și-au schimbat numele, dar a fost necesar ca în unele dintre aceste headere să fie făcute niște modificări atunci când au fost trecute la C++. De exemplu, în biblioteca climits, care conține constante cu valorile minime/maxime suportate de tipurile de date fundamentale, s-au adăugat trei noi constante: LLONG_MIN, LLONG_MAX și ULLONG_MAX. Acestea se referă la tipurile (unsigned) long long int, care la început nu existau în C.

Biblioteci importante din C

După cum am spus, majoritatea bibliotecilor moștenite din C sunt aproape inutile, așa că mai jos le voi prezenta doar pe cele mai importante:

<cmath>

Biblioteca cmath conține un set de funcții matematice foarte utile:

  • funcții trigonometrice: sin, cos, tan (tangentă), asin, acos, atan (a vine de la arc), atan2, etc.
  • funcții exponențiale: exp (ex), log (logaritm natural), log2 (logaritm în baza 2), log10 (logaritm în baza 10), etc.
  • funcții putere și radical: pow (putere), sqrt (radical), etc.
  • funcții pentru aproximări: floor (rotunjire în jos, adică parte întreagă), ceil (rotunjire în sus), etc.
  • funcții pentru calcularea modulului unui număr: std::abs, etc.

De reținut că funcțiile trigonometrice lucrează cu radiani, și nu cu grade. În caz că vă întrebați ce face funcția atan2, ei bine, atan2(x, y) returnează măsura unghiului format de segmentul determinat de origine și punctul (x, y) cu axa OX. Este utilă când se lucrează cu coordonate polare, de exemplu în algoritmul Graham Scan.

Funcția abs nu este portabilă

Totuși, există o mare problemă de portabilitate cu funcțiile abs. În cmath există o grămadă de overload-uri pentru funcția abs: unul pentru float, unul pentru double, unul pentru long double, și altele pentru tipurile întregi, care returnează tot double. Toate acestea sunt incluse în namespace-ul std, deci pentru a le folosi trebuie ori să scriem using namespace std;, ori să punem std:: în fața funcției. Există însă și în cstdlib o funcție abs, cu overload-uri pentru int, long int și long long int, care nu e inclusă în namespace-ul std.

Problema e că dacă includem ambele biblioteci și apelăm abs pentru un int, compilatorul s-ar putea să nu știe ce funcție să apeleze, pentru că ar exista în același timp și double abs(int), și int abs(int). În plus, compilatoarele mai vechi n-ar ști nici dintre cele din cmath pe care să o apeleze. De exemplu, GCC 4.3.2 ar afișa următoarea eroare:

Mai multe detalii aici. Pe scurt, funcția abs este o dezordine totală. De aceea eu prefer să-mi declar mereu propria funcție abs când am nevoie de ea:

<climits>

După cum am zis și mai sus, biblioteca climits conține constante cu valorile minime/maxime ce pot fi stocate pe tipurile de date fundamentale. De exemplu, INT_MIN și INT_MAX sunt constantele corespunzătoare tipului int. Sunt utile când vrem să inițializăm o variabilă cu o valoare foarte mică sau foarte mare, pentru a calcula maximul/minimul dintre mai multe numere. Dezavantajul este că biblioteca asta e inclusă cumva automat atunci când rulăm programul cu anumite compilatoare, caz în care sunt șanse mari să uităm să o includem. Asta explică majoritatea erorilor mele de compilare de pe .campion, PbInfo și InfoArena.

Un alt dezavantaj al folosirii acestor constante în contextul precizat mai sus este că pot duce ușor la overflow-uri: De multe ori mi s-a întâmplat ca într-o problemă de programare dinamică să adun două variabile inițializate cu INT_MAX cu scopul de a obține un nou „infinit”, însă produceam overflow, obținând un număr negativ (-2), care nici pe de parte nu mai reprezenta infinitul. În ultimul timp am început să renunț la INT_MIN și INT_MAX în favoarea constantelor de genul -1e8 și +1e8. Sunt suficient de mari, nu produc overflow, conțin doar 3-4 caractere…

<cassert>

Aici este definită funcția assert(expresie). Dacă expresia transmisă ca parametru se evaluează la 0 (false), se abandonează execuția programului, afișându-se o eroare de genul Assertion failed: expresie, file main.cpp, line 7. Cred că mulți am întâlnit pentru prima dată funcția asta uitându-ne peste sursele oficiale ale problemelor de olimpiadă. Acolo assert este folosită la greu de către autorii problemelor pentru a verifica corectitudinea formatului datelor de intrare.

<ctime>

Biblioteca ctime se ocupă de lucrul cu unitățile de timp. Dintre funcțiile definite în ctime, doar două mi s-au părut mai interesante:

time(NULL)

Returnează timpul curent, exprimat în secunde, sub forma unei variabile de tipul time_t (care de fapt e un typedef la int). Secundele sunt numărate de la 1 ianuarie 1970, ora 00:00. În 2038, tipul time_t va face overflow. Deci, dacă pe 19 ianuarie 2038, la ora 03:14:07 UTC, toate calculatoarele din lume vor exploda, veți ști de ce.

clock()

Returnează numărul de tic-uri ale ceasului trecute de la începerea execuției programului. Un tic poate fi echivalat în mod normal cu o milisecundă. Această funcție folosește și ea un tip special de date, clock_t, dar și acesta este un alias al int-ului. Putem folosi funcția clock ca să măsurăm câte milisecunde durează execuția anumitor părți din program:

<cstdlib>

Biblioteca cstdlib definește niște funcții „comune”, care pot fi grupate astfel:

Funcții pentru conversia string-urilor în numere

atoi (ASCII to int), atof (ASCII to double), etc.

Funcții pentru alocarea dinamică de memorie

calloc, free, malloc, realloc

Din moment ce în C++ există operatorii new și delete, funcțiile astea nu prea își mai au rostul. Totuși, le voi explica pe scurt: calloc(nr, sz) alocă un bloc de memorie de nr elemente, fiecare de lungime sz bytes, având toți biții inițializați cu 0. calloc, la fel ca malloc și realloc, returnează un pointer void la zona de memorie alocată. Acesta trebuie convertit la un pointer către tipul nostru de date, pentru a putea lucra cu el.

free(p) eliberează zona de memorie indicată de p. malloc(lg) funcționează similar cu calloc, doar că ia ca parametru direct numărul de bytes de alocat, și nu îi inițializează cu 0. realloc(p, lg) schimbă lungimea zonei de memorie indicată de p. În caz că lg depășește lungimea inițială, se verifică dacă elementele necesare de la dreapta blocului de memorie sunt libere. Dacă da, se alocă restul memoriei acolo, dar dacă nu, se alocă un nou bloc de memorie, se copiază acolo conținutul precedent, și se eliberează fosta zonă de memorie.

Funcții pentru comunicarea cu sistemul

exit(x) (oprește execuția programului, returnând exit-code-ul x), system(str) (execută în cmd comanda str), etc.

Până acum, singurul context în care am folost exit a fost în cadrul unei funcții de backtracking, pentru a ieși din program imediat după ce am găsit o soluție validă. Se poate observa că în cadrul funcției main, un apel de forma exit(x) este echivalent cu return x;.

Funcții pentru generarea de numere random

srand, rand

Funcția rand returnează un număr natural pseudo-random. Pentru a limita intervalul său de valori, putem folosi operația modulo. Concret, rand() % x va produce un număr random natural mai mic decât x. Generatorul de numere random din C se bazează pe o relație de recurență, ceea ce îl face să genereze aceleași numere „random” la fiecare rulare a programului. Pentru a remedia asta, la început trebuie să apelăm funcția srand(seed), care va inițializa generatorul cu valoarea seed. Ca seed-ul să difere de la o rulare a programului la alta, cea mai simplă soluție este să folosim time(NULL).

Funcții pentru căutarea și sortarea vectorilor

bsearch (binary search), qsort (quicksort)

Având în vedere modul lor de utilizare, putem spune că cele două funcții sunt strămoși ai STL-ului. Sunt greu de folosit, și inutile acum că există STL, dar totuși mi se pare interesant să analizăm cum funcționează. Ele se bazează pe pointeri void și pe pointeri la funcții, pentru că în C nu existau template-uri sau supraîncărcarea de operatori.

qsort(v, lg, sz, cmp) sortează vectorul indicat de v, de lungime lg, cu elemente de câte sz bytes, folosind funcția de comparare cmp. Aceasta trebuie să aibă neapărat antetul int cmp(const void* x, const void* y), și să returneze un număr negativ dacă x < y, 0 dacă x == y, sau un număr pozitiv dacă x > y. Când lucrăm cu numere, putem sintetiza aceste if-uri returnând pur și simplu x - y.

Funcția bsearch(p, v, lg, sz, cmp) caută binar valoarea indicată de p în vectorul indicat de v, de lungime lg, cu elemente de câte sz bytes, folosind funcția cmp, care se definește ca la qsort. Pointer-ul p trebuie să fie și el de tip void. Funcția va returna un pointer către o zonă de memorie unde a fost găsit *p, sau NULL dacă nu a fost găsit.

<cstdio>

Conține funcții specifice pentru lucrul cu fișiere C. Nu voi intra în detalii, pentru că am vorbit deja despre citirea/afișarea datelor în C aici.

<cstring>

Conține funcții pentru lucrul cu string-uri C-style. Voi scrie un articol separat despre șirurile de caractere din C și despre biblioteca cstring.

Cam astea mi s-au părut mie cele mai utile funcții din biblioteca standard C. Urmează curând un articol despre Standard Template Library 🙂

Îți place conținutul acestui site?

Dacă vrei să mă susții în întreținerea server-ului și în a scrie mai multe articole de calitate pe acest blog, mă poți ajuta printr-o mică donație. Află aici cum o poți face!